O poveste cu e-Mobility

Am deschis frigiderul în timpul unui meci de fotbal și am auzit un strigăt chiar când să întind mâna după ceva.
Era GOL!

Dacă vorbim de mașini, expresia „Viitorul e electric” a devenit deja un clișeu. Însă va trebui să ne obișnuim cu asta, fie că ne place sau nu, având în vedere că, dintr-un motiv sau altul, în scurt timp mașinile cu motoare pe benzină parcate aiurea pe marginea drumurilor vor fi înlocuite de autoturisme ecologice. Însă nu e vorba doar de mașini, e-Mobility este un întreg ecosistem format din vehicule, infrastructură, aplicații etc.

Pentru că viitorul acesta care poartă numele e-Mobility este atât de aproape, propun să facem un exercițiu de imaginație și să ne așezăm la volanul unei mașini electrice. Există mai multe modele de astfel de autoturisme lansate de diferiți producători, dar pentru că suntem la ceas aniversar – Auto Schunn, partener de vânzări auto autorizat al Mercedes-Benz, împlinește 25 de ani pe piața din România – voi alege un model care va fi disponibil abia de la vară – EQC.

Coborâm anevoios de pe trotuarul din fața blocului și demarăm prin orașul înțesat de e-Mobility. Deja de la primul colț putem vedea o trotinetă electrică rămasă în „pana prostului”, noroc că proprietarul, ceva absolvent de electronică și un pic hipster de felul lui, avea la el o lanternă cu pedală (o mai ține cineva minte?) modificată de el, cu care își încărca de zor atelajul.

Părăsim cu părere de rău semaforul la care nu am putut etala puterea motorului din cauza faptului că nu îl poți ambala și, oricum, este extrem de silențios. La următoarea intersecție frânăm luuung, dar nu pentru a ajunge la viteza legală înainte de a ne apropia prea mult de cei din față, ci pentru a face recuperare de energie. Apoi frânăm brusc. Primim un e-mail important care ni se afișează pe ecranul uriaș al mașinii – trebuie să ajungem la o întâlnire de afaceri într-un oraș vecin.

interior-EQC

Pe drum putem observa oameni nu la fel de norocoși în alegerea mașinii cu care să profite de e-Mobility: șoferul unui vehicul cu nume de procesor, oprit pe dreapta, aștepta un prieten să vină cu o baterie; ce bune par acum vremurile în care puteai merge cu canistra la benzinărie!

Întâlnirea de afaceri a fost un total succes și s-a prelungit până seara; a fost stropită și cu ceva alcool, dar noi tot urcăm la volan pentru că „e doar o bere” și „doar nu m-or opri fix acum”. Setăm locația în pilotul automat și lăsăm mașina să meargă singură pentru că știe ea drumul. Și asta nu mai e vorba pe care o ziceau bunicii noștri atunci când se întorceau de la birt, este chiar realitatea. Mașina își alege singură banda, pornește luminile de drum și, pentru că vremea nu este tocmai prietenoasă, pornește automat și ștergătoarele.

O astfel de călătorie te îmbie la somn. Însă autoturismul simte asta și deschide puțin geamurile pentru a intra aerul răcoros al serii, apoi eliberează în habitaclu o aromă puternică de cafea fierbinte cu lapte. Pare o idee bună, așa că apăsăm un buton și mașina comandă un cappuccino la cea mai apropiată benzinărie, spre care ne îndreptăm acum. Coborâm din mașină bucuroși de faptul că am „câștigat” locul de parcare rezervat pentru mașinile electrice în fața unuia cu o hibridă. Noi suntem full-electric, când vine vorba de e-Mobility nu ne încurcăm cu jumătăți de măsură.

Dacă tot am ajuns la un magazin, pe lângă cafea luăm și un pachet de țigări pe care îl desfacem neatenți. În urma noastră, un robot de curățenie automatizat aspiră mucurile de țigară aruncate de ceilalți. De ceilalți, da?, nu de noi. Rânjim printre dinți către posesorul unei mașini cu nume de inventator, care aștepta să i se încarce bateriile. La pompele convenționale e coadă de vreo 3-4 mașini; pe acestea nici nu le băgăm în seamă.

Drumul a părut mai lung decât ne-am fi dorit, dar am ajuns. Stâlpii stradali simt prezența mașinii și luminează aleea îngustă, pe care intrăm fără să ne asigurăm. Aici doresc să facem o mică pauză și să privim lucrurile din exterior, de exemplu, dintr-o Honda Civic model ’97 căreia i-a fost blocată ieșirea de pe alee de o matahală de/dintr-un Mercedes-Benz EQC. Acest om tocmai a fost chemat la serviciu, unde șeful îl așteaptă deja, pentru o tură de noapte; ușor iritat, omul din Honda spune:

– Semnalizează, în @#%$a *(#^i!

– Nu mai am baterie, boss! E pă roșu la 10%, nici la radio nu pot să dau mai tare de 70%!

Diferendele fiind rezolvate, șoferul mașinii germane se plasează strategic și, apăsând un buton, lasă sistemele automate ale mașinii să o parcheze…

Mai frumos sau mai puțin frumos, acesta este viitorul real al mașinilor electrice și al sistemelor de e-Mobility, lucru care cu siguranță va mai naște încă multe întrebări. Una dintre ele ar fi: cu atâta tehnologie, de ce nu este și semnalizarea automată …?

Această ficțiune (sau nu?) a fost scrisă pentru Spring SuperBlog 2019. Imaginile sunt preluate de pe Auto-Schunn.ro și Mercedes-Benz.ro.

Advertisements

One thought on “O poveste cu e-Mobility

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.